Nu mai am chef de nimic. E depresie?

Nu mai am chef de nimic. Și nici nu știu de ce.

Există dimineți în care alarma sună și primul tău gând este că ai mai avea nevoie de vreo trei ore de somn. Nimic neobișnuit. Cine n-a negociat măcar o dată cu telefonul, convins că cele cinci minute suplimentare vor face diferența dintre o zi bună și una ratată?

Dar există și dimineți în care problema nu este somnul.

Te trezești, îți bei cafeaua, te îmbraci și pleci la treabă. Vorbești cu oamenii, răspunzi la mesaje, participi la ședințe și faci tot ce se așteaptă de la tine. Din exterior, pari perfect funcțional. Nimeni nu observă că, de ceva vreme, toate lucrurile astea au început să te coste un efort din ce în ce mai mare.

Ajungi seara acasă, te așezi pe canapea și îți dai seama că nu ai chef de nimic. Nici de filmul pe care voiai să-l vezi, nici de prietenii cu care altădată abia așteptai să ieși. Ai putea să citești, să gătești ceva bun sau să ieși la o plimbare, dar până și ideea de a alege ce să faci ți se pare obositoare.

Iar dacă cineva te întreabă ce ai, răspunzi aproape automat că ești obosit.

Pentru că „sunt obosit” este un răspuns acceptat de societate. Oamenii îl înțeleg, dau aprobator din cap și îți recomandă să dormi mai mult. În schimb, dacă le spui că nu prea te mai bucură nimic, conversația devine brusc stânjenitoare.

Unii se îngrijorează. Alții îți explică imediat că trebuie să gândești pozitiv, să faci sport, să ieși din casă și, eventual, să îți cumperi o carte despre cum să devii cea mai bună versiune a ta.

Mulțumim pentru recomandări. Mai ales pentru ultima.

Problema este că lipsa chefului nu vine întotdeauna cu o explicație clară și nici cu instrucțiuni despre ce ar trebui să faci în continuare.

Suntem triști, obosiți sau deprimați?

Am început să folosim cuvântul „depresie” pentru aproape orice zi proastă. Ne deprimă vremea, traficul, politica, facturile și faptul că luni vine întotdeauna după duminică. Uneori spunem că suntem deprimați fiindcă echipa preferată a pierdut un meci.

În conversațiile obișnuite, expresia a devenit atât de comună încât riscăm să pierdem din vedere ce înseamnă depresia ca problemă de sănătate.

Să fii trist nu înseamnă automat că ai depresie. Tristețea face parte din viață și, oricât ne-ar plăcea să scăpăm de ea, are rostul ei. O despărțire, pierderea unei persoane apropiate, dificultățile financiare sau o perioadă dificilă la serviciu ne afectează emoțional. Ar fi destul de ciudat să trecem prin asemenea experiențe zâmbind permanent.

Nici oboseala nu este automat depresie. Dacă muncești zece ore pe zi, dormi prost și îți petreci weekendurile încercând să recuperezi tot ce n-ai apucat să faci în timpul săptămânii, faptul că nu mai ai energie nu reprezintă un mister psihologic.

Dar ce se întâmplă când dormi și tot obosit te trezești? Când ai timp liber, însă nimic nu te atrage? Când oamenii pe care îi iubești îți sunt în continuare dragi, dar nu mai găsești energia necesară pentru a petrece timp cu ei?

Aici merită să fim mai atenți.

Depresia nu înseamnă neapărat tristețe intensă. Pentru unii oameni, înseamnă mai degrabă dispariția plăcerii. Activitățile care înainte le aduceau satisfacție devin lipsite de interes, iar lucrurile obișnuite încep să necesite un efort disproporționat.

Psihologii folosesc termenul „anhedonie” pentru această diminuare a capacității de a simți plăcere. Sună ca un cuvânt pe care nu l-ai folosi niciodată la o cafea cu prietenii, dar descrie o experiență pe care mulți oameni o recunosc.

Și nu, faptul că te regăsești în această descriere nu înseamnă că tocmai ai primit un diagnostic.

Depresia presupune o combinație de simptome care persistă și afectează viața de zi cu zi. Pot apărea modificări ale somnului și apetitului, dificultăți de concentrare, iritabilitate, sentimente de vinovăție sau o stare de epuizare care nu dispare după odihnă.

Organizația Mondială a Sănătății descrie episoadele depresive prin simptome prezente în cea mai mare parte a zilei, aproape zilnic, timp de cel puțin două săptămâni.

Asta nu înseamnă că trebuie să îți fie rău paisprezece zile înainte să discuți cu cineva. Înseamnă că durata, intensitatea și felul în care simptomele îți afectează viața contează atunci când un specialist face o evaluare.

Dar eu râd, ies cu prietenii și merg la serviciu. Cum să am depresie?

Pentru că depresia nu respectă scenariile din filme.

Nu orice persoană care trece printr-un episod depresiv stă izolată într-o cameră întunecată, ascultând muzică tristă. Unii oameni își continuă activitatea profesională, își îndeplinesc responsabilitățile, fac glume și au conversații absolut normale.

Faptul că reușesc să funcționeze nu ne spune însă cât efort depun pentru asta.

Gândește-te la omul care este mereu disponibil să își ajute colegii, dar care, după ce ajunge acasă, nu mai găsește energia necesară pentru propriile nevoi. Sau la prietenul care face glume la fiecare întâlnire, dar a început să refuze din ce în ce mai des invitațiile.

N-ar fi corect să presupunem că oamenii aceștia au depresie. Ar fi însă la fel de greșit să considerăm că sunt bine fiindcă îi vedem zâmbind.

Și mai este ceva important. Nu toate persoanele care trec prin depresie arată sau se comportă la fel. Unele devin retrase, altele iritabile, iar altele își păstrează aproape neschimbat comportamentul în public.

De aceea, o conversație sinceră valorează mai mult decât orice presupunere bazată pe aparențe.

Cum ajunge cineva în situația asta?

Ne plac explicațiile simple. Dacă identificăm o cauză, avem impresia că suntem deja mai aproape de soluție.

Din păcate, mintea umană nu funcționează după un manual cu trei instrucțiuni.

Depresia apare prin interacțiunea mai multor factori, de la vulnerabilități biologice și experiențe personale până la relații, probleme de sănătate și condițiile în care trăim.

De exemplu, atunci când te întrebi lunar dacă salariul îți va ajunge pentru chirie, rate și cumpărături, este greu să pretinzi că stresul nu îți afectează viața. La fel, o relație în care te simți permanent criticat sau un loc de muncă unde presiunea nu se termină niciodată îți pot afecta sănătatea mintală.

Dar nici acestea nu explică fiecare caz.

Există oameni care trec prin situații dificile fără să dezvolte depresie și oameni care se confruntă cu depresia fără să identifice un eveniment care a declanșat-o.

De aceea, întrebarea „Dar tu ce motive ai să fii deprimat?” este una dintre cele mai neinspirate pe care le putem adresa cuiva.

Depresia nu necesită aprobarea celor din jur și nici prezentarea unui dosar cu motive suficient de serioase.

Și ce facem? Așteptăm să treacă?

Depinde ce se întâmplă, de cât timp și cât de mult îți afectează viața.

Uneori, după o perioadă de suprasolicitare, odihna, reducerea stresului și revenirea la un program mai echilibrat aduc o îmbunătățire reală.

Alteori, lucrurile nu se schimbă, indiferent câte weekenduri libere ai avea.

În astfel de situații, o discuție cu un specialist este un pas firesc. Nu trebuie să ai deja un diagnostic sau să știi exact cum să îți descrii problema. Este suficient să explici ce ai observat și ce s-a schimbat în viața ta.

Un psiholog clinician te poate ajuta prin evaluare, iar un psihoterapeut cu drept de practică te poate sprijini prin intervenții psihoterapeutice. Dacă situația necesită o evaluare medicală sau tratament medicamentos, intervine medicul psihiatru.

Nu sunt profesii aflate într-o competiție. Au roluri diferite și, atunci când este nevoie, se completează.

Există tratamente eficiente pentru depresie, inclusiv psihoterapia și, în anumite cazuri, medicația. Alegerea se face în funcție de severitatea simptomelor, istoricul persoanei și recomandările specialistului.

Iar uneori merită să începi cu medicul de familie, fiindcă anumite probleme de sănătate fizică pot produce simptome asemănătoare depresiei.

Până ajungi la o evaluare, încearcă să nu îți transformi fiecare zi într-un examen de productivitate.

Dacă ai energie pentru o plimbare scurtă, fă-o. Dacă îți vine greu să te întâlnești cu prietenii, încearcă să păstrezi legătura cu cineva apropiat. Dacă programul tău de somn este complet dat peste cap, încearcă să îi oferi puțină regularitate.

Nu fiindcă o plimbare sau o noapte bună de somn tratează depresia, ci fiindcă obiceiurile sănătoase pot susține starea generală și recuperarea.

Și, mai ales, nu confunda lipsa energiei cu lipsa valorii personale.

Dacă persoana care nu mai are chef de nimic este cineva drag?

Atunci rezistă tentației de a deveni expert în motivație.

Nimeni nu se simte înțeles când îi explici cât de frumoasă este viața, în timp ce încearcă să îți spună că nu se mai bucură de ea.

Mai bine întreabă ce se întâmplă, ascultă răspunsul și nu te grăbi să îl corectezi.

Uneori ajută să petreceți puțin timp împreună. Alteori, sprijinul înseamnă să îl încurajezi să discute cu un specialist sau să îl ajuți să găsească unul.

Nu trebuie să repari tu totul. Și nici nu ar fi corect să îți asumi această responsabilitate.

Important este ca omul de lângă tine să nu simtă că trebuie să joace permanent rolul persoanei care se descurcă.

Până la urmă, de unde știm dacă este depresie?

Nu dintr-un articol citit pe internet și nici dintr-un test găsit pe rețelele sociale.

Un specialist poate evalua simptomele, durata lor, istoricul personal și impactul asupra vieții cotidiene. Abia atunci putem vorbi despre o concluzie clinică.

Dar există o întrebare pe care merită să ți-o pui chiar acum, fără să aștepți vreun diagnostic:

„De cât timp nu mă mai simt bine și cât de mult s-a schimbat viața mea?”

Dacă răspunsul te îngrijorează, discută cu cineva care te poate ajuta să înțelegi ce se întâmplă.

Nu orice perioadă grea este depresie. Nu orice zi lipsită de energie ascunde o tulburare psihică. Dar nici nu trebuie să ignorăm luni întregi o stare care ne afectează, sperând că într-o dimineață ne vom trezi inexplicabil mai bine.

Poți să ai o viață aparent în regulă și, în același timp, să treci printr-o perioadă în care ai nevoie de sprijin.

Cele două lucruri nu se exclud.

Iar întrebarea „Ce se întâmplă cu mine?” merită un răspuns mai bun decât „Hai, mă, că trece!”.