Ce este orientarea sexuală?

La o masă cu prietenii, cineva povestește că o cunoștință comună a spus că este bisexuală.

„Cum adică bisexuală? Păi nu avea iubit anul trecut?”

„Ba da.”

„Și atunci de unde știe?”

În aproximativ treizeci de secunde, viața sentimentală a unei persoane care nici măcar nu este prezentă la masă a devenit subiectul unei anchete. Se caută dovezi, se verifică foști parteneri și, dacă se poate, se stabilește un verdict până vine nota de plată.

Este o situație destul de obișnuită.

Avem tendința să credem că orientarea sexuală a cuiva ar trebui să fie evidentă. Că o putem deduce din relațiile avute, din comportament, din felul în care vorbește sau din modul în care se îmbracă.

Numai că lucrurile nu funcționează așa.

Dacă un bărbat spune că este heterosexual, de obicei nu îl întrebăm câte relații a avut cu femei ca să verificăm dacă informația este corectă. Nu îi cerem un dosar cu fotografii, declarații și minimum doi martori.

În cazul altor orientări, însă, asemenea întrebări apar surprinzător de des.

Și poate că tocmai de aici merită să începem: ce este, de fapt, orientarea sexuală și ce putem afla despre ea fără să transformăm viața personală a cuiva într-un chestionar?

Ce înseamnă, concret, orientarea sexuală?

Organizația Mondială a Sănătății explică orientarea sexuală prin atracția fizică, romantică și/sau emoțională pe care o persoană o poate simți față de alte persoane, inclusiv situațiile în care această atracție lipsește.

Definiția este importantă fiindcă ne scoate dintr-o confuzie destul de răspândită.

Orientarea sexuală nu se referă exclusiv la activitatea sexuală. Include și dimensiuni legate de apropierea emoțională, de relațiile romantice și de persoanele față de care cineva poate simți atracție.

Gândește-te la oamenii care povestesc că s-au îndrăgostit.

Unii vorbesc despre o femeie. Alții despre un bărbat. Alții pot simți atracție față de persoane de mai multe genuri.

Există și oameni care simt puțină atracție sexuală sau nu o simt deloc.

Nu toate aceste experiențe sunt identice. Și nici nu trebuie să fie.

Orientarea sexuală este o parte a diversității umane, nu un test pe care oamenii trebuie să îl promoveze pentru a se încadra într-o categorie.

Atracția, identitatea și relațiile nu sunt același lucru

Aici apare una dintre cele mai interesante diferențe.

Academiile Naționale de Științe, Inginerie și Medicină din Statele Unite explică orientarea sexuală prin trei dimensiuni care au legătură între ele, dar nu coincid întotdeauna: atracția, identitatea și comportamentul.

Să luăm un exemplu simplu.

O femeie a avut până acum relații numai cu bărbați. La un moment dat, spune că se consideră bisexuală.

Cineva ar putea să o întrebe de ce folosește această denumire dacă nu a avut niciodată o relație cu o femeie.

Dar întrebarea pornește de la o presupunere greșită: aceea că orientarea sexuală trebuie demonstrată prin istoricul relațiilor.

Atracția nu începe neapărat în ziua primei relații. La fel cum o persoană heterosexuală nu trebuie să fi avut deja un partener pentru a ști de cine este atrasă.

Și există un alt aspect: oamenii nu își asumă întotdeauna imediat o etichetă care să descrie ceea ce simt. Uneori nu au găsit încă termenul potrivit. Alteori nu consideră că au nevoie de unul.

Așadar, ceea ce simte un om, felul în care se identifică și relațiile pe care le-a avut sunt lucruri asociate, dar distincte.

Nu putem deduce automat unul dintre ele doar privindu-le pe celelalte.

Heterosexual, gay, lesbiană, bisexual, pansexual, asexual: despre ce vorbim?

Termenii pot părea numeroși, mai ales pentru cineva care nu a discutat prea mult despre subiect.

Dar fiecare încearcă să descrie o experiență.

O persoană heterosexuală simte atracție față de persoane de un gen diferit de al său.

Termenii gay și lesbiană sunt folosiți pentru persoane atrase de oameni de același gen. „Gay” este folosit frecvent pentru bărbați atrași de bărbați, iar „lesbiană” pentru femei atrase de femei.

Bisexualitatea descrie atracția față de mai mult de un gen. Nu înseamnă obligatoriu atracție egală, permanentă sau simultană față de toate persoanele de care cineva ar putea fi atras.

Pansexualitatea este un termen folosit de persoane pentru care atracția poate exista indiferent de genul celuilalt. Termenii bisexual și pansexual se pot suprapune ca semnificație, iar oamenii își aleg denumirea care li se potrivește.

Asexualitatea descrie, în general, absența sau nivelul redus al atracției sexuale. Și aici există experiențe diferite: pentru unele persoane atracția sexuală lipsește, pentru altele apare rar sau în anumite condiții.

Această prezentare nu cuprinde toate denumirile existente și nici nu trebuie privită ca o listă în care fiecare persoană este obligată să își aleagă o căsuță.

Termenii sunt instrumente prin care oamenii își pot descrie experiențele.

Nu sunt instrucțiuni despre cum trebuie să trăiască.

Atracția romantică și cea sexuală coincid întotdeauna?

Nu neapărat.

Pentru mulți oameni, atracția romantică și cea sexuală apar în legătură cu aceleași persoane. Pentru alții, experiențele pot fi diferite.

De exemplu, o persoană asexuală poate să își dorească o relație romantică, apropiere emoțională și un parteneriat de lungă durată.

Absența atracției sexuale nu înseamnă automat absența iubirii, a afecțiunii sau a dorinței de apropiere.

La fel, faptul că cineva simte atracție față de o altă persoană nu înseamnă obligatoriu că își dorește o relație cu aceasta.

Pare evident când vorbim despre propriile noastre experiențe.

Devine, curios, mai greu de înțeles când vorbim despre ale altora.

Poate fiindcă ne place să organizăm lucrurile în categorii clare, cu definiții exacte și fără prea multe excepții.

Dar experiențele umane nu sunt întotdeauna atât de ordonate.

Orientarea sexuală și identitatea de gen nu sunt același lucru

Aceasta este o confuzie foarte răspândită.

Orientarea sexuală se referă la persoanele față de care cineva simte atracție.

Identitatea de gen se referă la felul în care persoana își trăiește și își înțelege propriul gen.

Cu alte cuvinte, sunt două întrebări diferite.

Una privește cine ești.

Cealaltă privește față de cine poți simți atracție.

O persoană transgender poate fi heterosexuală, gay, lesbiană, bisexuală, asexuală sau poate folosi o altă denumire pentru orientarea sa.

Și nu putem presupune orientarea sexuală pornind de la expresia de gen.

Un bărbat care are gesturi considerate feminine nu este automat gay. O femeie care preferă haine asociate tradițional cu bărbații nu este automat lesbiană.

Hainele nu vin cu o declarație de orientare sexuală atașată.

Nici vocea, nici coafura, nici felul în care cineva merge.

Organizația Mondială a Sănătății face explicit această diferență între orientarea sexuală, identitatea de gen și expresia de gen.

Sunt aspecte distincte ale experienței personale și nu trebuie confundate.

Orientarea sexuală se alege?

Uneori auzim întrebarea formulată de parcă orientarea sexuală ar fi o preferință stabilită într-o dimineață, când cineva își bea cafeaua și decide ce variantă i se potrivește mai bine.

Cercetarea științifică nu susține o explicație atât de simplă.

American Psychological Association arată că nu există un singur factor identificat care să explice orientarea sexuală a fiecărui om. Dezvoltarea ei este complexă, iar majoritatea oamenilor nu își percep atracțiile fundamentale ca pe rezultatul unei alegeri voluntare.

Asta nu înseamnă că fiecare persoană își descoperă orientarea în același moment sau că fiecare folosește aceeași denumire toată viața.

Uneori oamenii își înțeleg mai bine experiențele în timp. Pot descoperi termeni noi sau pot ajunge să descrie diferit ceea ce simt.

Dar faptul că o persoană își schimbă felul în care se identifică nu dovedește că orientarea sexuală este ceva ce oricine poate modifica prin simpla voință.

Mai important, orientările sexuale nu reprezintă, prin ele însele, boli sau tulburări psihice.

Nu există un motiv medical pentru care cineva ar trebui să fie „vindecat” de propria orientare sexuală.

De ce unii oameni știu de timpuriu, iar alții au nevoie de mai mult timp?

Pentru unele persoane, lucrurile sunt clare de la vârste relativ mici.

Altele își pun întrebări mai târziu.

Există adolescenți care observă că atracțiile lor nu seamănă cu cele despre care povestesc colegii. Există adulți care își înțeleg mai bine orientarea după mulți ani.

Și există oameni care nu simt nevoia să își definească orientarea printr-un termen anume.

Niciuna dintre aceste situații nu trebuie transformată într-o competiție.

Nu primești puncte suplimentare fiindcă ai știut mai devreme.

Și nu ai întârziat la vreo întâlnire importantă dacă ai nevoie de mai mult timp să te înțelegi.

Pentru adolescenți, în special, descoperirea propriei identități se desfășoară în paralel cu multe alte schimbări. Relațiile cu prietenii, nevoia de apartenență și teama de a fi respins pot influența felul în care vorbesc despre experiențele lor.

Nu este necesar să îi grăbim către o concluzie și nici să le impunem o etichetă.

Dacă un adolescent spune că încearcă să înțeleagă ce simte, un răspuns util poate fi mult mai simplu decât ne imaginăm.

„Înțeleg. Dacă vrei să vorbim despre asta, te ascult.”

În fond, am discutat deja despre cât de important este ca un copil să se simtă ascultat, nu evaluat la fiecare conversație.

Orientarea sexuală nu spune dacă cineva va fi un partener bun

Mai există un mit care merită discutat.

Uneori, despre persoanele bisexuale se spune că ar fi automat indecise sau că le-ar fi mai greu să rămână fidele într-o relație.

Dar atracția față de mai mult de un gen nu ne spune nimic, de una singură, despre respectarea înțelegerilor dintre parteneri.

Fidelitatea, sinceritatea și respectul țin de comportamente și de felul în care oamenii își construiesc relațiile.

Nu de numărul genurilor față de care ar putea simți atracție.

Un om heterosexual poate fi un partener atent sau unul care încalcă încrederea celuilalt. Același lucru este valabil pentru un om gay, bisexual sau de altă orientare.

Orientarea sexuală nu este un indicator al caracterului.

Și nici nu justifică gelozia sau controlul într-o relație.

Când vrem să înțelegem cum se poartă cineva într-un cuplu, este mai util să privim comportamentele sale decât să facem presupuneri pornind de la orientarea sexuală.

De ce unii oameni nu vorbesc deschis despre orientarea lor?

Pentru că nu toate conversațiile se desfășoară într-un mediu sigur și primitor.

Uneori, o persoană se teme că va fi ironizată. Că prietenii o vor trata diferit. Că familia nu o va mai înțelege sau că informația va ajunge la persoane cărora nu dorește să le-o împărtășească.

Prejudecățile și discriminarea pot avea consecințe reale asupra stării psihice.

American Psychological Association subliniază că dificultățile întâmpinate de persoanele gay, lesbiene și bisexuale sunt influențate de stigmatizare, respingere și lipsa sprijinului social.

Asta este foarte diferit de a susține că orientarea lor sexuală ar reprezenta o problemă de sănătate mintală.

Când cineva are dificultăți emoționale din cauza discriminării, problema nu este că persoana există așa cum este.

Problema poate fi felul în care este tratată.

De aceea, nu este potrivit să presăm un prieten, un coleg sau un membru al familiei să vorbească public despre propria orientare.

Fiecare are dreptul să decidă cui îi împărtășește asemenea informații.

Și dacă cineva ne-a acordat încrederea de a ne spune ceva personal, nu înseamnă automat că ne-a oferit și permisiunea să povestim altora.

Cum vorbești despre orientarea sexuală fără să transformi discuția într-un interogatoriu?

În primul rând, renunțând la ideea că trebuie să verifici dacă persoana își cunoaște suficient de bine propria experiență.

Dacă cineva îți spune că este bisexual, nu trebuie să îl întrebi câți parteneri a avut.

Dacă o persoană spune că este asexuală, nu este necesar să îi explici că sigur nu a întâlnit încă omul potrivit.

Și dacă un prieten îți spune că încă încearcă să își înțeleagă orientarea, nu este obligatoriu să îi oferi imediat o concluzie.

Uneori, cea mai bună reacție este să asculți.

Poți pune întrebări dacă persoana dorește să discute și dacă întrebările sunt respectuoase. Poți recunoaște că nu înțelegi un termen și că ai vrea să afli ce înseamnă.

Nu trebuie să pretinzi că știi totul.

Dar există o diferență între curiozitatea sinceră și solicitarea de dovezi despre viața personală a altcuiva.

Iar dacă cineva se confruntă cu anxietate, respingere sau alte dificultăți emoționale, sprijinul unui psiholog poate fi util pentru a gestiona aceste experiențe, nu pentru a-i schimba orientarea sexuală.

Nu trebuie să înțelegi fiecare experiență ca să respecți persoana

Să ne întoarcem la masa cu prietenii de la început.

Cineva spune că o cunoștință comună este bisexuală.

Am putea petrece următoarele douăzeci de minute încercând să stabilim dacă „se vede”, dacă „a fost mereu așa”, dacă „este sigură” și dacă există suficiente dovezi.

Sau am putea accepta că omul respectiv își cunoaște experiențele mai bine decât le cunoaștem noi din câteva povești.

Nu trebuie să ai aceeași orientare sexuală ca altcineva ca să îi înțelegi dreptul la respect.

Nu trebuie nici să transformi fiecare conversație într-o lecție sau într-o dispută.

Uneori este suficient să renunți la ideea că viața personală a celorlalți trebuie să primească aprobarea noastră pentru a fi considerată reală.

Și, dacă tot suntem la masa aceea, putem reveni la subiecte în care chiar avem nevoie de o investigație serioasă.

De exemplu, cine a comandat desertul în plus și de ce apare pe nota noastră?